Romanţa celui care pleacă

Ascultă-mi tăcerea încă o dată...

Pe al tău pat să mă las dezmierdată

Să sting soarele, să fie iar noapte

Vorbeşte-mi din nou doar în şoapte

Răspunde-mi! la strigătele-mi disperate.

Nu mă lăsa să mor, precum în versurile-ţi împerecheate.

Să fiu a ta şi tu al meu pentru eternitate

Să nu ne prefacem că speranţele-s uitate.

Triumf asupra haosului

S-a asternut noaptea,iar

Insa nu-n lume, ci-n mintea mea

Un mare razboi e pe cale sa inceapa

Insa privitorul de rand nu o sa-l perceapa.

Amalgam de sentimente bizare,cutremuratoare

Se infrunta-n nebuloase cai de a iesi triumfatoare.

Nebunie absurda sau delir absolut

Fiinta umana este greu de perceput

Complicat,frustrat si ezitant 

Asa e omul, un vers stricat.

Dar oare, nu putem asterne pe hartie

Si oamenii precum o poezie?